miercuri, 26 octombrie 2011

Influenţele ecranului asupra copiilor

La o vasta frageda, cartile, filmele, televiziunea, radioul si internetul influenteza modul in care copiii gandesc si actioneaza, in moduri foarte variate. Pe masura ce copiii cresc, influentele media devin din ce in ce mai puternice.
Influenta media asupra copiilor nu este intotdeauna o influenta pozitiva si parintii trebuie sa contracareze aceasta influenta monitorizand si discutand cu copiii despre tot ceea ce ei vad si aud.
Deseori, media stereotipizeaza oamenii si rasele, etniile. Din cauza lipsei de experienta, copii se vor prinde de aceste stereotipii, si vor judeca in baza lor. Parintii pot contracara aceste stereotipii facand comentarii atunci cand ideea formulata despre un anumit grup sau subiect este inexacta sau neadevarata.
De exemplu, copilului trebuie sa ii fie explicat ca nuanta culorii parului nu are nici o legatura cu coeficientul de inteligenta, ca daca cineva este imbracat in negru nu inseamana in mod automat ca este un personaj negativ, etc. Trebuie scos in evidenta ca toata lumea are atat aspecte pozitive cat si negative, in egala masura.
Deseori, in media, personajul este dus la extrem si este prezentat fie ca fiind negativ fie pozitiv, insa in realitate, lucurile nu stau chiar asa.
Media isi foloseste influenta asupra copiilor ca strategie de marketing pentru a influenta dorintele, pentru a-i face sa creada ca au nevoie de anumite lucuri pentru a-si face prieteni sau pentru a fi placuti si admirati de cei din jurul lor.
Anual, copiii isi influenteaza parintii sa cheltuiasca sume de bani pentru a le cumpara lucruri pe care media le-a descris ca fiind utile pentru ei, pentru succesul si reputatia lor de copii.
Copiii recunosc numele bradurilor de la vaste fragede deoarece sunt prezente in media. Contracararea marketingului exercitat de media se poate face de catre parinti explicand copiilor logica gresita a reclamelor.
Incearca sa iti intrebi copilul daca el crede cu adevarat ca avand jucaria cel mai nou aparuta pe piata il face sa fie mai bine privit sau mai fericit.
Copiii nu realizeaza ca jucaria prezentata in reclama nu va fi exact asa in mainile sale, nu realizaeaza ca papusa nu se va misca sau acel set prezentat in reclama nu vine echipat cu toate accesoriile prezentate.
Parintii isi pot invata copiii ca lucrurile nu inseamna fericire si pot incerca sa ii recompenseze cu laude si timp petrecut impreuna, in loc sa o faca prin jucarii sau obiecte de orice fel.
Viata deseori prezentata in filme, reclame sau emisiuni este departe de adevar. Din pacate sunt prezentate intr-un mod fermecator comportamente potential daunatoare precum consumul de alcool, droguri, fumatul si relatiile intime intre adolescenti, precum si inselatul partenerului.
Ca parinte poti interveni asupra acestor influente evidentiind modul in care actiunile personajelor din spatele ecranului sunt daunatoare.
Reclamele la acool, de exemplu, nu arata niciodata efectele consumului excesiv de alcool si nici starea fizica a persoanei care a facut exaces.
Angajarea cu rabdare in discutii in care copilului sa ii fie explicat tot ceea ce vede si aude in media, va asigura ca ei vor invata ceea ce trebuie din media si nu tot ceea ce media le transmite, evitand astfel influenta negativa care ar fi putut sa o aiba asupra lor.

marți, 25 octombrie 2011

Utilizarea mediilor virtuale de învăţare în şcoala românească

Intr-o societate a carei evolutie, in special tehnologica, cunoaste o accelerare puternica, utilizarea calculatorului in procesul de invatamant devine din ce in ce mai mult o necesitate. Nu trebuie sa ignoram faptul ca lucram cu generatii de elevi care detin abilitati digitale construite implicit, prin practici zilnice, generalizate, aproape obisnuite. „Alfabetizarea” digitală începe de la cele mai fragede varste, difuz, chiar din familie.
Utilizarea instumentelor IT si a mediilor electronice promovate de TIC pot duce la o imbunatatire complexa a procesului de invatare. O bună utilizare a acestor instrumente poate eficientiza comunicarea profesor-elev, motivandu-i pe cei din urma pentru studiu. Profesorii au posibilitatea să-şi diversifice activitatea realizand acea diferentiere mult promovată de didacticieni. Utilizarea instrumentelor TIC in activitatea didactica poate deveni eficienta in masura in care personalul implicat este un bun utilizator si de asemenea este constient de modalitatea efectiva de folosire la disciplina predata.
Construirea si utilizarea unor platformelor educationale adecvate nu poate decat sa imbunatateasca procesul de invatare.
Tot mai multi profesori remarca un dezinteres al elevilor fata de activitatile traditionale care se desfasoara in timpul orelor de curs. Aceasta atitudine a elevilor se poate schimba daca se ofera elevilor prilejul de a invata cu ajutorul unui instrument cu care ei s-au obisnuit sau au crescut, si anume calculatorul. Este evident faptul ca nu orice activitate in fata calculatorului este insotita de o invatare eficienta, la fel cum exista multe activitati de invatare care nu necesita prezenta calculatorului. Totusi, probabil cea mai eficienta cale de a motiva elevii in procesul de invatare este transformarea mediului in care invata intr-un mediu familiar lor, prin utilizarea calculatorului. Astfel, invăţarea trebuie să treacă dincolo de sala de clasă și să înglobeze tehnologii complexe, iar mediile virtuale sa permita profesorilor sa-si largeasca granitele creativitatii in procesul de predare-invatare-evaluare pentru a stimula imaginatia elevilor si pentru a facilita transferul achizitiilor invatarii in viata de zi cu zi.
Utilizarea mediilor virtuale de invatare il situeaza pe elev in centrul formarii sale, il mentine mereu activ si conduce la: accentuarea studiului individual la elevi; dezvoltarea gandirii analitice, structurate si de profunzime a elevilor; dezvoltarea intiativei elevilor; situarea celui ce invata (primeste cunostinte) in controlarea procesului de invatare in vederea imbunatatirii formei de invatamant; formularea succesiva de intrebari de catre elev despre cunostintele pe care le poseda; construirea procesului de asimilare si intelegere a cunostintelor pornind de la cel care invata; dezvoltarea spiritului de gandire si de lucru in echipa a elevului.
Pentru a-si atinge scopul mediile de invatare virtuale nu trebuie sa se limiteze doar la transferul de cunostinte pe suport magnetic, prin intermediul Internet-ului. Acestea trebuie sa stimuleze motivatia si munca individuala a elevului, sa genereze probleme si sa stimuleze rezolvarea acestora in cadrul grupurilor de discutii etc.
Colaborarea virtuala trebuie sa fie, insa, completata cu intalniri fizice, procesul didactic ce are loc în mediul electronic trebuie completat de comunicarea face-to-face; e bine să ştim să comunicăm cu sau prin calculator, dar şi cu cei din preajma noastră. Contactul viu, direct, personal cu cei din jur nu poate fi înlocuit plenar niciodată cu nici o tehnică, oricât de performantă ar fi noua tehnologie

luni, 17 octombrie 2011

STILUL EDUCAŢIONAL

Meseria de educatoare este o frumoasă profesie, care nu seamănă cu nici o alta. Educatoarea stimulează şi întreţine curiozitatea copiilor pentru lucruri noi, le modelează comportamentele sociale, le întăreşte încrederea în forţele proprii şi îi ajută să îşi găsească identitatea.  Realizarea acestor sarcini depinde de măsura în care ea posedă calităţile şi competenţele necesare centrării cu precădere pe aşteptările, trebuinţele şi interesele copiilor.
Principala calitate a unei educatoare este vocaţia pedagogică, exprimată în “a te simţi chemat, ales pentru această sarcină şi apt pentru a o îndeplini”.
Vocatia pedagogica, înseamnă înainte de toate ”arta de a te pune la dispoziţia copiilor, de a simpatiza cu ei, de a le înţelege universul, de a le sesiza interesele care îi animă” şi este un dar pe care educatoarele îl au sau nu.
Diferenţele de comportament ale educatoarelor pe linia dimensiunilor invocate a condus la definirea şi caracterizarea unor stiluri educaţionale.
Stilul educaţional este “expresia modurilor de comportament preferate, care revin cu o anumită regularitate” sau “modul caracteristic în care actele de predare sunt executate; el este personal, unic, poarta amprenta personalitatii educatoarei şi este o formă de exprimare a originalităţii ei .
Stilul educaţional se referă la: originalitatea în activitatea didactică; la felul în care sunt alese şi utilizate strategiile de către profesor; capacitatea de a îmbogăţi practica şcolară introducând variaţie; activităţi mai vii, mai nuanţate în grupă; capacitatea de a induce comportamente variate de învaţare contribuind la modelarea stilurilor de muncă.
           În plan comportamental, stilul educaţional se exprimă în modul de conducere şi  organizare a grupei, modalităţile  de  control  şi  sancţiune, planificarea conţinutului, strategiile de instruire folosite, tehnicile motivaţionale şi procedeele de evaluare.
            Stilurile educationale au multiple semnificatii teoretice si practice:
         reprezintă o formă de manifestare a originalitătii în activitatea didactică;
         au o valoare strategică, inspirând alegerea şi utilizarea preferentială a unor strategii - În cadrul unui stil se pot pune în acţiune mai multe tipuri de strategii;            
         îmbogăţesc, practica preşcolară, introduc variaţie, favorizând o activitate mai vie, mai nuanţată în grupă;
         induc comportamente variate de învaţare şi contribuie la modelarea stilurilor de munca intelectuală la copii;
         o utilizare preferenţială de stiluri poate să semnaleze schimbări vizibile în sistemul de valori ce ghidează activitatea cu copiii, noi direcţii în practică capabile să angajeze în mai mare masură gîndirea şi imaginaţia, inventivitatea şi creativitatea, să faciliteze depăşirea mai rapidă a unui eventual didacticism arid şi stereotip;
         sugerează interpretarea predării drept abilitatea educatoarei de a se comporta utilizând diferite stiluri educationale în vederea atingerii obiectivelor, ceea ce ar putea să însemne că stilurile devin o necesitate în susţinerea unei prestaţii didactice de calitate şi eficientă;
         pot scoate la iveală şi supune verificării noi tipuri de competenţe pedagogice ceea ce ar putea să contribuie la lărgirea bazei teoretice a formării profesionale iniţiale şi continue .
Ipostaza de lider pe care o are educatoarea, generează anumite practici educaţionale sau stiluri de conducere care au un puternic impact asupra unor aspecte esenţiale ale vieţii de grup: performanţă, relaţii interpersonale, climat afectiv, motivaţie.
Cea mai cunoscuta clasificare a stilurilor de predare este cea care are la baza criteriul relaţiei profesorului-manager cu clasa de elevi. Potrivit acestui criteriu, se disting urmatoarele stiluri: autoritar, democratic şi laissez-faire(pasiv).
Eu consider că mă caracterizează stilul democratic. Stilul de conducere democratic se caracterizează prin faptul că problemele sunt discutate şi deciziile sunt luate cu participarea întregului grup, care beneficiază de încurajarea şi asistenţa educatoarei. Perspectivele şi etapele activităţii sunt schiţate de la început. Educatoarea sugerează două-trei tehnici de lucru, între care membrii grupului pot alege. Aceştia din urmă sunt liberi să se asocieze cu cine doresc în vederea realizării sarcinilor. Educatoarea este obligata să justifice aprecierile pe care le face asupra realizărilor individuale sau de grup. Ea caută să fie un membru obişniut al grupului, fără a lua asupra ei prea multe sarcini.
Stilul democratic se dovedeşte a fi eficient pe termen lung, pentru că permite exprimarea liberă a diferenţelor individuale, manifestarea fără îngrădiri a fiecărui membru.
Stilul democrat oferă rezultate acceptabile din punct de vedere social şi superioare pe plan didactic.
În grupele conduse democratic, relaţiile dintre membrii ei, precum şi relaţiile cu educatoarea sunt cordiale (prietenoase). Membrii acestor grupe încearcă apropieri mai personale şi mai amicale faţă de educatoarea lor, iar între ei se înregistrează schimburi spontane de confidenţe privind diferite aspecte ale vieţii fiecăruia.
Copiii se simt mult mai liberi şi mai dornici să se implice în organizarea grupei, manifestă mai puţină dependenţă faţă de educatoare, iar comportamentul lor se schimbă foarte puţin atunci când aceasta lipseşte. Stilul democratic previne încărcarea cu tensiune şi agresivitate, iar climatul socio-afectiv pozitiv conduce la rezultate bune în planul eficienţei activităţii.
Stilul democratic este superior, deoarece generează comportamente acceptabile din punct de vedere social, determină creşterea capacităţii de comunicare interpersonală şi o tendinţă mai puternică de angajare în rezolvarea sarcinilor. Învăţarea este influenţată de o atitudine caldă, sinceră, deschisă şi de aprecierea pozitivă a educatoarei care trebuie să le permită copiilor să ia cât mai multe decizii privind propria lor instruire, deoarece numai astfel se întăreşte libertatea de acţiune.
            Educatoarea care corespunde tipului democratic utilizează metode active de predare învăţare, creează o atmosferă plăcută atenuând conflictele, pune accent pe latura individuală, este un bun psiholog, îşi apropie copiii dezvoltând relaţii de colaborare, le oferă libertatea de a alege activitatea preferată. De asemenea, prin intermediul activităţilor integrate preşcolarii dezvoltă relaţii mai bune unii cu alţii, lucrează mai eficient individual sau în grup; lucrând în grup fiecare membru are un rol pe care trebuie să îl îndeplinească. Profesorul democrat este mai deschis la nou, acceptă provocările.
În ceea ce priveşte stilul de învăţare al copilului condus de un profesor democrat se pot identifica următoarele caracteristici: copilul este mai sigur pe forţele proprii, rezolvă cu uşurinţă orice sarcină nouă primeşte; este sociabil, dezvoltă relaţii amicale cu ceilalţi colegi din grup, într-un climat pozitiv; asimilează cu uşurinţă noile informaţii.
În  concluzie, stilul educaţional optim este cel democrat care furnizează mentalitatea de participare voluntară, conştiinţa caracterului facultativ al sarcinilor învăţarii.

duminică, 16 octombrie 2011

Rolul povestirilor în dezvoltarea limbajului preşcolarilor

În grădiniţa de copii povestirea este folosită atât ca metodă de expunere şi comunicare de cunoştinţe, cât şi ca formă de activitate destinată cunoaşterii mediului şi dezvoltării vorbirii preşcolarilor.
Cu ajutorul povestirii, ca metodă , educatoarea realizează apropierea copiilor de cele mai variate aspecte de viaţă şi domenii de activitate şi-i informează asupra unor fapte şi evenimente ce nu pot fi cunoscute prin experienţa lor proprie. În acelaşi timp, prin cuvântul viu, li se trezesc copiilor emoţii şi li se orientează atenţia spre cele comunicate.
Povestirile şi basmele pe care le adresăm copiilor, prin conţinutul lor sunt pline de învăţăminte. Ele scot în evidenţă calităţile eroilor pozitivi (fie ei animale personificate sau oameni) şi influenţează pe această cale formarea personalităţii copiilor, purtarea şi atitudinea lor în diverse situaţii, precum şi limbajul lor.
Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu structura limbii române, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor.
De asemenea copiii pot fi convinşi de necesitatea de a asculta cunoscând consecinţele neascultării aşa cum reies din povestirile ,,Mălina şi ursuleţii“, ,, Scufiţa Roşie“, ,,Cocoşelul cu creastă de aur“ etc.pot învăţa să dezaprobe necinstea, viclenia, lăcomia, zgârcenia şi minciuna înfăţişate în ,,Găinuşa cea moţată“ , ,,Ciripel cel lacom“, ,, Coliba iepuraşului“, ,,Ursul păcălit de vulpe“, ,,Punguţa cu doi bani“.