joi, 19 ianuarie 2012

„ Ce se află între mine şi copilul meu? „ Referat

Există în fiecare din noi o dorinţă de a comunica şi de a fi înţeleşi de alţii. Comunicarea în familie este foarte importantă. Ea poate fi comparată cu mortarul ce ţine în picioare un zid de piatră. Daca membrii familiei nu vor învăţa să comunice eficient şi paşnic, relaţiile dintre ei se vor deteriora şi vor avea de suferit.
Copiii învaţă cum să comunice privind la părinţii lor. De multe ori, noi subestimăm capacitatea copilului de a ne copia. Dacă părinţii se comportă plăcut şi cu tact unii faţă de alţii, este posibil ca şi copiii să înveţe şi să dezvolte aceleaşi calităţi.
Trebuie să ne facem timp să discutăm cu copiii noştri, chiar şi atunci când ei sunt prea mici să ne răspundă la întrebări. Când preşcolarii pun întrebări fără sfârşit, arătaţi-le interes şi răspundeţi-le răbdători. Aceasta clădeşte o relaţie ce va îmbunătăţi comunicarea din anii de mai târziu, comunicare ce va deveni mai provocatoare.
Părinţii încurajează comunicarea ascultând atenţi şi răspunzând întrebărilor copiilor. Multe gânduri ne umplu mintea, însă nu trebuie să ratăm nici o ocazie de a comunica cu copiii noştri, ascultându-i când ei vor să vorbească.
Încurajăm buna comunicare discutând cu copiii noştri pe acelaşi ton şi cu acelaşi respect ca şi cum am vorbi cu un prieten.
Părinţii trebuie să comunice în timpul activităţilor zilnice, de rutină, nu doar când apare vreo problemă. Aceasta creează o deschidere ce ne pregăteşte pentru momentele când copiii au nevoie de ajutor special.
Cât de bine comunică copiii devine evident din relaţia lor cu ceilalţi fraţi. Este important ca fraţii să comunice paşnic, prietenos.
Părinţii trebuie să fie în exprimarea aprecierii pentru o treabă bine făcută. Copiii trebuie să folosească termeni de politeţe precum: ,,Mulţumesc”, ,,Scuză-mă”, ,,Îmi pare rău”. Ei se obişnuiesc cu astfel de expresii dacă-i aud pe părinţi folosindu-le în activităţile zilnice.
Comunicarea de dorit există atunci când suntem capabili să discutăm împreună ca o familie într-o atmosferă relaxată, împărtăşindu-ne deschis opiniile şi respectându-le pe ale celorlalţi. Dacă ideea unui copil este greşită trebuie să-i arătăm adevărul cu blândeţe şi luciditate.
Comunicarea înseamnă mai mult decât cuvintele rostite. Se pot comunica multe prin gesturi, expresii ale feţei, maniere-ce are un impact mai puternic decât cuvintele şi lasă impresii de durată.
Părinţii trebuie să fie în stare să-şi folosească ochii în comunicarea cu copiii. Atunci când se află la cumpărături, în vizită sau la o întâlnire, părinţii îşi pot coordona copiii din priviri.
În încercarea noastră de a comunica eficient, trebuie să fim atenţi să nu cădem în extrema cealaltă-prea multă discuţie. Prea multă pălăvrăgeală nu este benefică într-o comunicare eficientă.
Felul în care comunicăm cu şi despre cunoscuţi este foarte important, deoarece copiii vor fi atenţi la lucrul acesta şi ne vor judeca.
În stradaniile noastre de a ne educa cât mai bine copiii să nu uităm că: ,,Sufletul copilului nu este un vas pe care trebuie să-l umpli, ci o vatră pe care trebuie să o încălzeşti”.

Prof. Inv. Presc. Musat Madalina-Alina

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu